„Astăzi, am avut o întâlnire cu primarul de la Târgu Jiu, Marcel Laurențiu Romanescu, pentru a pregăti Anul Brâncuși.
Cele două municipalități urmează să aibă o serie de proiecte comune referitoare la marele sculptor, dar și parteneriate turistice, fiind stabilită o rută care să includă ansamblul aflat în patrimoniul UNESCO din Târgu Jiu, Muzeul de Artă din Craiova care găzduiește operele marelui sculptor, Oul lui Brâncuși, clădire unicat în lume prin modul de îmbinare a sticlei, stadionul de fotbal din Craiova inspirat tot din opera artistului, plus alte clădiri cu care a avut legătură. Primăria Craiova va reabilita, în întregime și Piața Brâncuși, aflată în fața gării, cu această ocazie. Proiectul urmează a fi supus votului Consiliului Local la prima ședință. Discuțiile s-au axat și pe absorbția de fonduri europene în parteneriat”,a anuțat vineri primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu.



 
 
