O elevă de 18 ani a fost reţinută de poliţiştii din Gorj, după ce a ameninţat cu un cuţit un coleg în vârstă de 15 ani. Fapta a avut loc pe holul liceului unde cei doi învaţă. Băiatul de 15 ani a refuzat să fie emis un ordin de protecţie provizoriu.
Teribilul incident s-a petrecut pe holul liceului.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au anunţat, joi, că poliţiştii din Târgu Jiu au fost sesizaţi de un cadru didactic de la o unitate de învăţământ cu privire la un conflict între doi elevi ai instituţiei.
„Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, a reieşit faptul că în jurul orei 12:50, în timp ce se afla pe holul liceului, o tânără, în vârstă de 18 ani, din comuna Băleşti, elevă a clasei a XI-a, în urma unui conflict spontan, ar fi ameninţat cu un obiect tăietor-înţepător un alt elev care îşi urmează cursurile la aceeaşi unitate de învăţământ, în vârstă de 15 ani, din Târgu Jiu, fiindu-i provocată o stare de temere. Tânărului de 15 ani i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile Legii 26/2024, acesta opunându-se emiterii unui ordin de protecţie provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanţei”, sunt precizările din partea oamenilor legii.
Da, au fost în ultimii ani… numeroase cazuri soldate chiar cu RĂNIȚI Ba chiar și în rândul cadrelor didactice (cazuriecelebre din Bcurești, respective Ploiești (Liceul „Spiru Haret”)… dar O FATĂ, O ELEVĂ dintr-a XII-a să-și amenințe un coleg cu UN CUȚIT… O FATĂ??? O ELEVĂ???
Se impun MĂSURI DRASTICE. Se IMPUNE… EDUCAȚIE CIVICĂ „PE BUNE” și ore de dirigenție, de consigliere… și un SEMNAL DE ALARMĂ!



 
 
