„Pentru o ediție spectaculoasă, cu peste 2500 de artiști din 70 de țări, Craiova a fost premiată cu Medalia de excelență pentru Festivalul Internațional Shakespeare.
Desemnat de Forbes printre cele mai bune 10 evenimente ale anului 2026 din Europa, Festivalul Shakespeare intră, astfel, într-o constelație a evenimentelor europene de top, plasând Craiova în compania altor două destinații excepționale, Monaco și Marbella.
Este o mare bucurie și onoare să descoperi că eforturile și provocările noastre de a dezvolta orașul printr-o strategie culturală au fost remarcate de specialiști internaționali în turism, dar și de primarii unor metropole culturale precum Monaco sau Marbella – Georges Marsan și Ángeles Muñoz.
Reuniți în cadrul ceremoniei de acordare a medaliei de excelență din partea Forbes, cei doi edili au apreciat orașul nostru pentru crearea unor evenimente atractive la nivel internațional, precum Târgul de Crăciun sau Festivalul Shakespeare și au acceptat invitația de a fi oaspeții noștri la ediția din acest an a Târgului de Crăciun.
Ambii primari – ai orașelor Monaco și Marbella – au fost premiați pentru evenimentele culturale de excepție organizate anul acesta, dar și pentru importanța acordată sportului.
Monaco se remarcă, printre altele, drept una dintre cele mai exclusiviste destinații sportive la nivel global, fiind și gazda Marelui Premiu al Principatului Monaco, menționat de Forbes drept „Cel mai bun eveniment al anului din Europa 2026”.
Craiova a intrat în atenția prestigioasei reviste Forbes International și datorită Festivalului Internațional Puppets Occupy Street, inclus, săptămâna trecută, în clasamentul celor mai importante evenimente culturale ale verii europene din 2026.
Toate aceste recunoașteri internaționale nu pot decât să ne facă mândri și să ne confirme că am ales cea mai bună strategie pentru dezvoltarea comunității locale.
Sunt deja patru mari grupuri hoteliere care dezvoltă investiții în Craiova, iar noi vom continua proiectele care să definească și mai bine orașul ca o destinație turistică culturală”, a decarat primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
P.S. În prima poză, alături de Ángeles Muñoz – primarul din Marbella și George Marsan – primarul orașului Monaco.
