„Craiova a devenit un centru important pentru tot mai multe bresle care aleg să își organizeze evenimentele naționale în orașul nostru. Astfel, astăzi am participat la două conferințe care au adus în prim-plan teme esențiale pentru dezvoltarea comunității și pentru viitorul pieței muncii.
Primul eveniment a fost Conferința Națională „Economia Circulară în Practică – Responsabilitate, Inovație și Viitor”, organizată la Craiova, la Hotel Ramada, cu sprijinul Gărzii Naționale de Mediu și al Băncii Europene de Investiții.
Am discutat despre soluțiile concrete pentru gestionarea durabilă a deșeurilor, despre parteneriatele public-private, rolul autorităților locale în extinderea sistemului de garanție-returnare și investițiile în digitalizare și infrastructură verde.
Cel de-al doilea eveniment a fost Conferința „Securitatea și sănătatea în muncă – provocări și perspective”, organizată de ITM Dolj, un eveniment dedicat dialogului dintre autorități, angajatori și specialiști, cu accent pe siguranța la locul de muncă și pe îmbunătățirea condițiilor pentru angajați.
Craiova continuă să fie un reper național pentru dialogul între instituții, mediu de afaceri și societate, confirmându-și rolul de oraș care promovează sustenabilitatea, inovația și dezvoltarea responsabilă”, a declarat joi primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu.



 
 
